Este o metoda de tratament natural , care se bazeaza pe folosirea produselor apicole (mierea, polenul, ceara, laptisorul de matca, propolisul, veninul de albine) in tratarea diferitelor afectiuni. Practica apiterapiei este folosita din cele mai vechi timpuri.

Papirusuri egiptene vechi de 4000 de ani, ne dezvaluie existenta pe malul Nilului, de stupi de argila, cilindrici in care albinele produceau miere, pe care faraonii Ramses al III-lea si Tutmosis o foloseau la ospetele lor.

Urme de propolis si miere s-au gasit si in mumiile pastrate din Egiptul antic, iar numeroase scrieri arata folosirea propolisului si mierii ca medicament, dovada ca preotii acelor timpuri cunosteau pe deplin efectele acestor produse.

Scrierile cuneiforme ale sumerienilor descriu retete de medicamente preparate din miere.

In sistemele videcatoare indiene (Ayurveda, Unani) se cunosteau efectele multor tipuri de miere si se foloseau o gama larga de medicamente facute din miere, traditia medicinei ayurveda pastrandu-se pana in zilele noastre.

Pe meleagurile noastre dacice s-a practicat apiterapia cu mii de ani in urma, iar experienta terapiei folosind produsele albinelor s-a transmis pana in zilele noastre. Exista dovezi arheologice si scrieri care atesta ca dacii se ocupau cu albinaritul si foloseau mierea si produsele apicole atat pentru vindecare cat si pentru alimentatia zilnica.

Cateva marturii ale istoricilor antichitatii arata folosirea produselor apicole si al hidromelului (vinul de miere) de catre neamul nostru.

„Posidoniu afirma ca misii, neam Trac din dreapta Dunarii se feresc din cucernicie a manca vietati motiv pentru care nu se atingeau de carnea turmelor lor. Se hranesc insa cu miere, lapte si branza,ducand un trai linistit.” (Straban,Geografia-in jurul anului 25-a.Ch.).

„Locuitorii din Dacia sunt obisnuiti cu miere, cu lapte si mied.”(Ptolemeu, Geografia -in jurul anului 150 p.Ch).